Pietre si gropi,
Ganduri si lipsuri.
Cutremuri si potopi..."
Sub cerul albastru, sub marea secata, sub crusta aceasta pe care-o atingi
Se-ascunde si nu vrea sa iasa afara, nu tre' sa fortezi, nu ai cum sa-l convingi,
Se vede distanta, se vede conturul, se vede si geamul, si usa de lemn
Se-aude'nfundat din acea veche casa, se-aude nimicul... si imnul solemn.
Atat i-a ramas, fiindca restul a ars, patefonul si discul cu imnul
Il schimba mereu, insa azi l-a lasat, caci tocmai azi i s-a terminat vinul.
Se uita spre ceasul lasat pe perete, indica cam patru si-un sfert
"Tot patru si'un sfert, de un an jumatate, ramane tot patru si'un sfert"
"Pe multi am pierdut, si pe multi ocolira, destinul cel crunt si cumplit
Tornada aceea, au zis c-o doboara, dar n-au putut face nimic
Cand mama natura se-ntoarce spre tine, e clar, nu ai cum sa mai fugi"
Isi spuse batranul, s-apoi dandu-si duhul, cazu langa perna de fulgi...
O iarna geroasa, cu fulgi mari cat casa si gheata si turturi si frig,
Zapada de-un metru, poteci neumblate, in zare se vede un dig.
Continua sa ninga, se-asterne omatul, copacii, toti par ca se plang
Si marea albastra, ajunge sa-nghete. Un crivat nebun si natang!
Inchisi inauntru, copii si tatal, privesc pe fereastra-nghetata,
Doar cerul se-ntuneca, vantul mai bate, si nu se opreste odata!
El stie ce vine, nu vrea sa le spuna, si inca mai spera sa treaca,
Dar ei il intreaba, insista sa stie, de ce, acum, iarna nu pleaca.
Oglinda se sparse, fereastra rezista
Dar mult nu mai poate sa-ndure nici ea
Caci viscolul sparge si rupe. Trosneste.
De frica se-ascunsera toti sub saltea.
Zbura prima tabla-apoi cosul si grinda
Si vantul mai sparse o data oglinda
Fereastra nici gand sa se tina-n picioare
Se rupse si dansa, zburand inspre zare.
"Tata!" strigara cu-n glas calm, sfarsit,
Caci vantul ii luase deja inspre el
Ramase, saracul, cu ochii spre cer
Dar vantul il lua, si-l izbi crunt de zid.
Trecu o zi
Abia se trezi
In jur se uita
Nimic nu gasi
Deschise camara
Sa caute hrana
Gasi paine multa
Si vin, si pastrama.
Trecura trei ani
De cand ii pierdu
De cand gerul crancen
In larg se pierdu
Plangea zi de zi
Apoi
Seara de seara
Sperand ca-ntro zi
Cei doi fii sa apara
O voce ii spune:
"Continua Nicoara
Vesteste si altora
Norocul tau..."
